În anul 124 e.n., în epoca împăratului Hadrian, Clujul – având numele roman Napoca – era o așezare cu statut de „municipium”. 

În jurul secolului al X-lea, triburile maghiare au ocupat Transilvania, iar din anul 1173 orașul apare sub numele de „Clus”, de la cuvântul latin „clusum” (închis). Ulterior coloniștii germani l-au numit însă Klausenburg. Actuala denumire a orașului, Cluj-Napoca, a fost fixată la 16 octombrie 1974, cu ocazia celei de-a 1850-a aniversare de la prima atestare documentară a orașului ca „municipium”.

În decursul secolelor XIII-XV, Cluj-Napoca s-a dezvoltat grație numeroaselor sale corporații. Orașul a beneficiat, încă din această epocă, prin intermediul Ungariei, de o mare deschidere  comercială spre Europa Occidentală, îndeosebi Boemia, Austria, Polonia și Italia. În jurul anului 1405 Clujul devine oraș liber, iar în timpul domniei lui Matei Corvin (1458-1490), regele Ungariei și fiul lui Iancu de Hunedoara, se construiește cetatea de apărare. Orașul devine cel mai important centru politic al Transilvaniei. Această poziție îi permitea să organizeze majoritatea reuniunilor Dietei Transilvaniei. 

Capitală a principatului autonom al Transilvaniei în secolul al XVI-lea, Cluj-Napoca a dezvoltat o viață culturală susținută, prima tipografie fiind înființată în 1550 în timp ce Universitatea datează din  1581.

Orașul a trecut la sfârșitul secolului XVII sub autoritatea Habsburgilor, devenind în 1790, sediul guvernatorului Transilvaniei. În perioada 1867-1918 a fost încorporat Ungariei. Din această epocă imperială, s-au păstrat o serie de edificii impozante, atât religioase cât și laice. În 1918, în urma Unirii, Clujul a devenit al doilea centru urban al României Mari.